Imaginea corporala este un construct complex care consta in principiu din trei dimensiuni: perceptiva, cognitiv-afectiva si comportamentala. O definitie de baza a imaginii corpului ar putea sa o echivaleze cu imaginea mentala sau fotografia interna a propriului nostru corp, atat a aspectului sau general, cat si a fiecareia dintre partile sale, pe care oamenii o au in mintea noastra. Totusi, aceasta comparatie include doar prima dintre dimensiunile constructului enumerate cu un moment in urma: adica cea perceptiva.
Ce este imaginea corpului?
Imaginea corpului este mult mai mult decat fotografia mentala pe care o adapostim in constiinta noastra: gandurile si emotiile pe care aceasta imagine le trezeste in noi si care sunt adesea greu de disociat de ea, fac si ele parte din imaginea corpului. Comportamentele derivate din aceste cognitii si afecte alcatuiesc ultima componenta. Toate aceste fenomene cognitiv-comportamentale in raport cu constiinta si experienta propriului corp pot fi, global vorbind, pozitive sau negative pentru persoana; rareori vor fi cu adevarat neutri, mai ales intr-o cultura ca a noastra, care acorda o importanta primordiala imaginii si corpului. Perceptia corpului poate da nastere la sentimente de anxietate, mandrie, tristete, satisfactie etc., iar faptul cognitiv-afectiv poate duce la comportamente adaptative sau dezadaptative, benefice sau daunatoare individului. In acest sens, pentru unii autori, imaginea corporala este modul in care se percepe, se imagineaza, se simte si se actioneaza in raport cu propriul corp. Cu alte cuvinte, am putea spune ca este relatia pe care o persoana o are cu corpul sau.
In termeni neurologici, imaginea corpului poate fi definita ca reprezentarea diferitelor parti ale corpului care sunt gazduite in zonele somatosenzoriale si motorii ale cortexului nostru cerebral.Reprezentarea fiecareia dintre partile corpului in cortex nu este proportionala cu dimensiunea segmentului corporal in cauza, dar exista variatii importante in functie, de exemplu, de sensibilitate. Zona cortexului somatosenzorial dedicata labiilor sau clitorisului, de exemplu, este mult mai mare decat zona dedicata spatelui. Gradul de dezvoltare sau functionalitatea unei anumite parti a corpului la o anumita persoana poate conditiona si variatii, precum muschii extremitatilor inferioare la jucatorii de fotbal sau degetele mainilor la pianistii profesionisti.
Imaginea corpului nu este ceva static, stabil, cu atat mai putin inerent persoanei. Studiile psihologice actuale estimeaza ca imaginea corpului incepe sa se formeze de la o varsta frageda si face acest lucru in moduri diferite, in functie de sex, etnie, sexualitate si gradul de (dis)abilitate, printre alte variabile. In jurul varstei de doi ani, majoritatea baietilor si fetelor sunt capabili sa-si recunoasca propria imagine intr-o oglinda, cu care se poate considera ca exista deja, pana atunci, o prima aproximare a propriei imagini corporale.
Cu toate acestea, imaginea corpului include reprezentarea mentala a unor parti specifice ale corpului a caror vizualizare nu necesita neaparat o suprafata reflectorizanta, cum ar fi partile distale ale extremitatilor sau abdomenul.
Imaginea corporala este un construct fluid si dinamic care se modifica de-a lungul dezvoltarii evolutive a oamenilor, in principal in perioada copilariei, adolescentei si tineretii timpurii, coincid cu:
a) Momentul celor mai mari modificari obiective ale parametrilor somatici (crestere, pubertate etc.); care favorizeaza o atentie cognitiva mai mare asupra corpului;
b) Etapele psihoevolutive de formare de baza a sinelui si a personalitatii, momente in care efectele influentelor externe sunt maxime, fiind exemple triste in acest sens consecintele devastatoare pe care le au discursurile opresive ale violentei estetice asupra fetelor preadolescente si adolescente in ceea ce priveste dezvoltarea tulburarilor de alimentatie, de exemplu.
Cu toate acestea, imaginea corpului unei persoane poate varia de-a lungul vietii, fie spontan ca raspuns la schimbarile cognitiv-afective evolutive, fie ca raspuns la interventii externe mai mult sau mai putin specifice. Exemple de interventii externe potential modificatoare ale imaginii corporale pot fi interventiile non-formale ale mass-media care promoveaza body-shaming [rusinea propriului corp], in complicitatea lor cu ordinea estetica dictata de marile lobby -uri.a industriei de control al corpului (dieta, exercitii fizice, moda, remedii de infrumusetare etc.). La fel pot fi, totusi, interventiile preventive si psihoterapeutice menite sa imbunatateasca imaginea corporala si sa construiasca relatii mai sanatoase cu propriul corp.
Psihologia a demonstrat eficacitatea anumitor interventii cognitiv-comportamentale pentru modificarea pozitiva a imaginii corporale, care s-a mentinut si pe termen lung. In plus, totusi, imaginea corpului nu numai ca se schimba de-a lungul vietii, ci tinde sa experimenteze variatii in intervale scurte de timp, uneori chiar ultradiane (de mai multe ori in aceeasi zi). Este obisnuit ca oamenii sa raporteze ca se simt mai slabi sau mai usori dupa cateva ore de post, cum ar fi dimineata cand se trezesc; dimpotriva, faptul de a manca mai mult decat de obicei, de a nu face miscare daca se obisnuieste, sau compararea cu modele sociale.
Importanta conceptului de imagine corporala consta in marea sa relevanta in stima de sine si in geneza problemelor, foarte invalidante si generatoare de mari suferinte, a relatiei cu corpul si cu alimentele. Aceasta nu include doar tulburarile de alimentatie, cum ar fi anorexia sau bulimia nervoasa, sau alte entitati boli precum tulburarea dismorfica corporala, ci o gama mult mai larga si mai raspandita de probleme psihologice care provoaca un mare disconfort in populatie si au in comun sentimente de neplacere. fata de propriul corp si modificari ale relatiei afective cu hrana si cu propriul corp.
In acest sens, componenta comportamentala este extrem de relevanta deoarece constituie partea vizibila a imaginii corporale si, de asemenea, pentru ca aceste comportamente sunt cele care mentin adesea (ne)satisfactia corporala. Este ceea ce in psihologie se numeste teoria profetiei auto-implinite.O vom intelege imediat cu un exemplu. Daca o persoana crede ca corpul sau este hidos si astfel evita situatiile sociale in care cineva ar putea sa-l observe, ea va restrictiona semnificativ numarul de ocazii potentiale in care ar putea intra in contact cu alte persoane care isi exprima judecati alternative despre corpul sau. , si prin urmare, probabilitatile de confruntare cu ipoteza dvs. initiala vor scadea. Sa spunem cazul unei fete cu un complex deoarece corpul ei are o dimensiune si o morfologie normale pentru populatie, si nu redus exceptional, asa cum o impun unele mode. Din acest motiv, de obicei se imbraca in cel mai putin vizibil mod posibil (desi ii plac foarte mult culorile), astfel incat corpul ei sa treaca mai neobservat, Aproape intotdeauna respinge invitatiile de a iesi – cu atat mai mult daca vin de la sexul care o atrage – pentru ca atunci cand se afla in compania altor persoane simte ca acestia ii observa si judeca negativ corpul si evita orice contact sexual la toate costurile. Sa vedem ce consecinte pot avea aceste comportamente.
Nu purtati rochiile colorate pe care le-ati dori, limitati posibilitatea ca alti oameni sa observe ca va arata bine si continuati sa credeti – implicit – ca va arata rau. Daca nu iese cu prietenii, ea isi poate intari interpretarea cognitiva conform careia este respinsa si singura din cauza aspectului ei, cand, de fapt, nici macar nu a oferit altor persoane sansa sa o cunoasca. Refuzand contactul sexual, intariti conceptiile negative despre corpul vostru, cum ar fi ca nu este atractiv din punct de vedere sexual., care nu este potrivit pentru placerea sexuala sau care nu poate fi o sursa de placere pentru o alta persoana. Astfel, accesul la intregul potential sexual al corpului lor, care este probabil printre cele mai importante functii corporale pentru dezvoltarea sinelui , este restrictionat, iar propriul lor drept la placere este autocenzurat. Paradoxul este ca, in ochii ei si in ochii societatii, aceasta persoana va confirma unele dintre stereotipurile care cantaresc asupra femeilor nesubtiri : ca sunt amare, ca nu au bun gust estetic in haine si accesorii, ca nu au prieteni buni sau multi, care nu sunt atractivi din punct de vedere sexual si adesea nu isi gasesc un partener. Sistemul ideologic este propriul sau gardian.
Importanta imaginii corporale in autoevaluarea globala se numeste investitie in imaginea corpului.
In studiile efectuate cu o populatie sanatoasa, s-a constatat ca intre un sfert si o treime din stima de sine personala corespunde imaginii corporale . In ceea ce priveste tulburarile de alimentatie si tulburarea dismorfica, multa vreme s-a considerat ca distorsiunea perceptiva care exista la acesti pacienti (adica incapacitatea de a percepe corect dimensiunile propriului corp, supraestimand de obicei masuratorile reale ale acestuia) a fost componenta principala. si de aceea ar trebui sa fie piatra de temelie a psihoterapiei. In prezent se stie ca nemultumirea corpului este o variabila mult mai importanta, iar interventiile preventive sau terapeutice care se bazeaza pe modificarea imaginii corporale si a componentei sale afective (insatisfactie) s-au dovedit a fi eficiente in rezolvarea acestor probleme, atat prin abordari clasice, cat si prin unele inovatoare sub forma de tehnologie, interventie. ecologie sau dramaturgie.
Aceste constatari au sustinut necesitatea de a lua in considerare si situatiile care nu sunt strict definite in manualele de psihopatologie, dar provoaca un mare disconfort si sunt foarte raspandite in populatie, ca probleme psihologice care pot fi abordate psihologic si social. Este ceea ce este cunoscut sub termenul umbrela de probleme legate de greutate si nutritie , sau probleme legate de imaginea corpului.. Acest mod de a proceda este in concordanta cu cei dintre noi care consideram ca sistemele dimensionale, bazate pe spectre de normalitate si extremele lor, sunt mai utile decat sistemele categoriale, bazate pe definitii rigide ale categoriilor patologice bazate pe enumerarea criteriilor, pentru a studia normalitatea si patologie psihologica si biomedicala. Problemele legate de imaginea corporala, in sens larg, sunt si ele tributare ale preventiei, intrucat pot constitui o poarta de acces catre tulburari precum anorexia, bulimia sau tulburarea dismorfica.
Multi oameni cred ca este posibil sau chiar usor sa schimbati greutatea corporala sau forma prin interventii dietetice, sportive, estetice etc. Atata este puterea publicitatii si a mass-media, incat aceste convingeri se mentin in ciuda experientei directe, cotidiene si palpabile, la indemana practic oricarui cetatean – fie in carne si corp, fie de la o cunostinta sau un prieten – care dovedeste ca in marea majoritate a cazurilor diete, planuri de exercitii fizice, creme etc. Fie nu functioneaza, nici nu au un efect de durata, fie uneori chiar pot fi daunatoare pe termen lung.Studiile metabolice au aratat insa ca aproximativ optzeci la suta dintre factorii care controleaza greutatea (precum inaltimea sau alti parametri antropometrici) sunt genetici, cu care posibilitatile reale de a imprima schimbari mari asupra corpului sunt subtiri. Nu este o surpriza ca acesta este cazul, deoarece mentinerea greutatii se bazeaza pe cai metabolice extrem de sofisticate care au evoluat pentru a asigura homeostazia greutatii in conditii de mediu in schimbare, in special in conditii adverse sau de foamete.
Dificultatile obiective in modificarea corpului, care se incearca deseori sa fie ignorate in timp ce potentialul dietelor, salilor de sport, liposuctiilor si cremelor este exagerat, constituie o piesa cheie in tesatura corporativa a afacerii de frumusete si moda. Motorul unei afaceri care uneori pare perpetua se bazeaza pe crearea unei nemultumiri perene, astfel incat frustrarea nesfarsita sa mentina comportamentul de cautare si consumare a solutiilor care reusesc sa alcatuiasca presupusele defecte ale organismului.In conformitate cu aceasta, interventiile pentru imbunatatirea imaginii corporale care se bazeaza pe schimbarea corpului nu s-au dovedit a fi eficiente in studii controlate. In schimb, interventiile care vizeaza modificarea componentelor psihologice ale imaginii corporale (perceptuale, cognitiv-emotionale si comportamentale) sunt, pana in prezent, singurele care au dat rezultate promitatoare si de lunga durata. Schimbarea imaginii corporale, asadar, nu presupune schimbarea corpului, ci normalizarea si igienizarea relatiei pe care o are cu acesta, ceea ce constituie o sursa de imputernicire pe plan sociopolitic.
