Daca undeva se poate pretinde ca este locul de nastere al Revolutiei Industriale, este Coalbrookdale, un sat frumos din West Midlands din Anglia. In 1709, Abraham Darby, un comerciant local, a inchiriat o turnatorie si a alimentat cuptorul cu carbune cocsificabil, mai degraba decat cu carbune din lemn. Folosirea combustibilului fosil a insemnat ca ar putea face fonta mult mai ieftina si sa o arunce in oale, tigai si ceaunuri pentru gatit – genul de produse manufacturate ieftine care, in urmatoarele trei secole, aveau sa produca o crestere fara precedent a standardele de trai in intreaga lume.
Cuptorul lui Darby nu a fost doar punctul zero pentru Revolutia Industriala. A fost, de asemenea, punctul zero pentru incalzirea globala. De la fatala topire, productia economica si emisiile de gaze cu efect de sera au crescut in tandem. Cuptoarelor Angliei li s-au alaturat caile ferate alimentate cu carbune si fabrici de textile alimentate cu abur, toate folosind unelte turnate din turnatorii alimentate cu cocs. Intre mijlocul secolului al XIX-lea si izbucnirea primului razboi mondial, venitul national pe persoana al Marii Britanii s-a dublat de peste doua ori, iar emisiile sale de carbon au crescut de patru ori. Cand alte tari s-au industrializat, emisiile lor au crescut si ele.
Pe masura ce politicienii se aduna la Sharm el-Sheikh, o statiune de vacanta egipteana, pentru a analiza progresul in privinta schimbarilor climatice la cop27, exista cel putin un motiv de optimism: legatura istorica dintre cresterea prosperitatii si emisiile de carbon a fost rupta. Astazi, Marea Britanie este membra a unui grup mare si in crestere de tari bogate si cu venituri medii care a divizat-o. Aceasta decuplare a fost realizata nu prin desfasurarea pe scara larga a energiei regenerabile – sau, intr-adevar, prin exportul de emisii catre tarile mai sarace –, ci printr-o schimbare a relatiei dintre cresterea economica si energie, care este poate la fel de semnificativa ca acele prime agitatii ale Revolutie industriala de acum trei secole.
In total, aproximativ 33 de tari au redus emisiile in ultimii ani, mentinand in acelasi timp cresterea. Aproximativ trei cincimi sunt europeni, adica, asa cum a fost cazul in timpul Revolutiei Industriale, batranul continent este in frunte. Dar grupul include si America, unde emisiile au scazut cu 15% intre 2007 si 2019, chiar daca PIB-ul per persoana a crescut cu 23%, precum si altele care s-au alaturat mai recent. Printre acestea se numara Australia, unde emisiile au scazut cu 9% de la atingerea varfului in 2012, si Israelul, unde au scazut cu 12% in aceeasi perioada, chiar daca ambele economii au crescut.
Ar fi gresit, totusi, sa caracterizam decuplarea drept un lux rezervat celor mai bogate tari. Datorita imbunatatirii eficientei energetice, emisiile din estul Europei au scazut de la prabusirea Uniunii Sovietice, in acelasi timp cu standardele de viata convergente cu Europa de Vest. Decuplarilor s-au alaturat si Argentina, Mexic si Uruguay. In Mexic, de exemplu, emisiile au scazut cu 16% de la varful lor in 2012. In intreaga lume, inainte ca pandemia de covid-19 sa denatureze cifrele, mai mult de 1 miliard de oameni traiau in tari cu emisii in scadere si economii in crestere.
Emisiile teritoriale, care reflecta productia interna, au inceput sa scada mult mai devreme. In Marea Britanie, au atins apogeul in anii 1970, inainte ca socurile petroliere si grevele sa decimeze industria tarii. Dar declinul lor a reflectat doar faptul ca mai multa productie avea loc in strainatate: hainele britanice erau cusute in Dhaka in loc de Derby, ceea ce nu a dus la nicio reducere a emisiilor globale. Cifrele din acest articol provin in mare parte din analiza datelor produse de Global Carbon Project, o institutie de monitorizare a gazelor cu efect de sera. Acestea includ estimari ale emisiilor din importuri si astfel capteaza marea majoritate a amprentei de carbon a unei tari. Cu alte cuvinte, cifrele Marii Britanii includ emisiile de la tricourile importate fabricate in Bangladesh.
Scaderea mai recenta a emisiilor este, prin urmare, adevarata afacere. O parte din explicatie este ca tarile catre care productia a fost externalizata acum emit mai putin carbon, noteaza Viktoras Kulionis de la Pictet Asset Management. In toate, cu exceptia a doua duzini de tari in curs de industrializare, cresterea PIB-ului produce mai putine emisii de carbon decat era obisnuit, un fenomen cunoscut sub numele de „decuplare relativa”. In 2008, emisiile exportate ale Chinei au atins un varf la aproximativ 1,5 miliarde de tone echivalent dioxid de carbon, inainte de a scadea la 1 miliard in 2019, datorita eficientei imbunatatite si trecerii de la exporturile de produse chimice si metale la cele de electronice mai putin intensive in carbon. Emisiile importate de grupul OCDE al tarilor in mare parte bogate au atins varful in 2006, la 2 miliarde de tone echivalent dioxid de carbon. De atunci, acestea au scazut cu mai mult de o treime, la 1,3 miliarde.
Dar schimbarea reflecta in cea mai mare parte o schimbare de referinta in modul in care energia este utilizata in Occident. Decuplarea poate avea loc din doua motive: fie pentru ca productia devine mai putin consumatoare de energie, fie pentru ca energia utilizata devine mai ecologica. In ultimul deceniu sau cam asa ceva, sa intamplat in mare parte din cauza primei. Intensitatea energetica a PIB-ului – oferta necesara pentru a produce un dolar de venit national – a scazut mai repede decat a crescut PIB-ul. Acest lucru poate fi vazut in America. Tara este adesea considerata un poluator prin excelenta. De fapt, emisiile sale teritoriale au atins varful in 2005. De atunci, intensitatea energetica a PIB-ului sau a scazut cu aproape un sfert. Deci, desi PIB-ul Americii a crescut cu 29%, emisiile au scazut cu 15%. In mod similar, patru cincimi din scaderea emisiilor germane din 1990 reflecta o intensitate energetica mai mica.
Scaderea intensitatii energetice este rezultatul modificarilor aduse structurii economiilor lumii bogate. Un vizitator din Coalbrookdale in secolul al XVIII-lea a comparat fumul, caldura si focul acestuia cu o viziune a iadului. In zilele noastre cuptorul vechi este rece; ultima turnatorie, care a realizat piese pentru cuptoarele Aga, s-a inchis in 2017; iar situl a devenit o atractie turistica. Este un simbol al trecerii Marii Britanii de la o economie industriala la o economie bazata pe servicii – o schimbare care are implicatii mari asupra emisiilor. Dupa cum noteaza Nick Eyre, expert in politici climatice la Universitatea din Oxford, o calatorie suplimentara la teatru necesita mult mai putina energie decat a face oale si tigai suplimentare.
Trecerea de la productie la servicii a avut loc in lumea bogata. Ponderea industriei in PIB-ul american a scazut de la 17% in 2007 la 14% pana in 2019. In Germania, o tara cunoscuta pentru priceperea sa in productie, ponderea sa a scazut cu doua puncte procentuale in aceeasi perioada. Chiar si in Mexic, una dintre tarile mai sarace care s-a decuplat, ponderea sa a scazut de la 27% la 25%.
Sarcina acum este de a accelera decuplarea. Un motiv pentru optimism este ca pana acum s-a intamplat fara cheltuieli colosale sau fara prea mult consens politic. Multi dintre cei mai performanti ai Occidentului au scheme de comercializare a cotelor de emisii sau alte forme de stabilire a pretului carbonului, dar chiar si cei mai in urma au reusit sa-si reduca amprenta de carbon. Cresterea utilizarii surselor regenerabile in generarea de energie electrica, precum si electrificarea incalzirii locuintelor si a transportului – fie prin masini electrice, fie prin incurajarea transportului public – are potentialul de a face o mare diferenta.
Dar poate cel mai mare motiv pentru optimism este dovada ca tarile mai sarace se industrializeaza in moduri diferite fata de predecesorii lor. Datele de la Global Carbon Project sugereaza ca Egiptul, gazda COP27, a atins un nivel maxim de emisii in 2017. India si Vietnam, care devin o sursa mai mare de exporturi pe masura ce comertul se indeparteaza de China, sunt considerabil mai ecologice decat rivalul lor economic. In 2007, cand economia Chinei era aproximativ la fel de mare decat cea a Indiei in prezent, a emis aproximativ de doua ori mai mult dioxid de carbon. India si Vietnam sunt inca alimentate cu carbune. Diferenta este ca o folosesc mult mai eficient.
