Cand administratia lui Donald Trump a promis in 2019 ca va raspandi „gazul libertatii in intreaga lume”, a sunat ca o retorica exagerata. Acum, mai ales pentru urechile europene, suna meliflu. Rusia a oprit aprovizionarea ca raspuns la sanctiunile occidentale impuse dupa invadarea Ucrainei. Desi preturile actuale au scazut de la varfuri, datorita partial vremii blande, tarile europene cauta modalitati de a inlocui combustibilul rusesc.  

Administratia americana de informatii privind energia (EIA) calculeaza ca volumul exporturilor americane de GNL a crescut cu 12% in prima jumatate a anului 2022, de la an la an, pana la echivalentul a 57 de miliarde de metri cubi (bcm) atunci cand este regazeificat. Aproape doua treimi au mers in Europa, in crestere de la aproximativ o treime din total in tot 2021. America a trecut de Australia si Qatar pentru a deveni cel mai mare exportator de GNL din lume. Un acord convenit in martie de America si UE prevede ca un plus de 50 de miliarde de metri cubi de GNL american sa circule in Europa in acest deceniu. Pe 7 noiembrie, un ziar britanic, a raportat ca Marea Britanie si America erau pe cale sa anunte un mare acord cu GNL dupa summitul ONU privind clima care a avut loc in Egipt.

Daca boosterele americane de GNL isi au drumul, acesta este doar inceputul. Toby Rice, seful EQT, cel mai mare producator de gaze naturale din America, doreste ca tara sa sa-si dubleze capacitatea de export de GNL pana in 2030, la 1,6 miliarde de metri cubi pe zi. El sustine ca acest lucru nu numai ca ar usura criza energetica, dar chiar si, daca acel gaz este folosit pentru a inlocui centralele de carbune mai murdare din lumea in curs de dezvoltare, ar combate schimbarile climatice. Transformarea Americii intr-o superputere durabila a GNL va fi mai greu de realizat decat cresterea unica din acest an. Se poate intampla?

America are o multime de gaze. Dupa socoteala EIA, rezervele cunoscute care pot fi recuperate folosind metodele existente vor dura inca un secol la ritmurile actuale de productie. O multime se afla in sisturi sub Appalachia, unde se afla doua dintre cele mai mari campuri de gaze din lume. Unul dintre ele, Marcellus, este mai mare decat cele mai mari zece zacaminte de gaze conventionale la un loc. Firmele americane de GNL au, de asemenea, multa ambitie, depasind chiar si planul Qatarului de 50 de miliarde de dolari de a-si creste capacitatea de export cu aproape doua treimi in urmatorii cinci ani. Aproximativ jumatate din proiectele de GNL din lume aflate in constructie sau propuse a fi construite pana in 2030 sunt in America.

Industria inoveaza, de asemenea, in conformitate cu standardele sale cu abatere la riscuri. O firma, Venture Global, a fost pionier in utilizarea echipamentelor modulare de lichefiere care sunt fabricate intr-o fabrica si expediate la locul proiectului. La un santier naval nu departe de terminalul lui Cheniere din Corpus Christi, un startup numit New Fortress Energy construieste unitati de lichefiere „rapid GNL” care pot fi instalate pe nave sau platforme vechi. Acest lucru ajuta la reducerea cheltuielilor de capital necesare de la miliarde la 700-800 milioane USD fiecare.

Rod Christie de la Baker Hughes, o firma de servicii energetice, explica ca abordarea modulara poate reduce cu pana la doi ani constructia la fata locului, ceea ce poate dura cinci ani sau mai mult. Venture Global isi finalizeaza prima instalatie in timp record. In mai, a asigurat aproximativ 13 miliarde de dolari in bani proaspeti pentru a construi unul nou gigant in Louisiana; ar trebui sa fie gata sa livreze gaz pana in 2024. Seful New Fortress, Wes Edens, spune ca firma sa poate pune in functiune terminale GNL mai mici „in aproximativ jumatate din timp, cu aproximativ doua treimi din costul” abordarii conventionale.

Pentru ca amestecul puternic al Americii de bogatii naturale, activi puternici si antreprenori curajosi sa se transforme in superputere Lng, industria trebuie sa depaseasca in continuare trei obstacole. Primul este Wall Street care impiedica scoaterea mai multa gaz din pamant. Investitorii sunt traumatizati de ciclul de expansiune si declin de un deceniu in care foratorii de sist au consumat peste 150 de miliarde de dolari in fluxuri de numerar gratuite cumulate din 2011 pana in 2020. Ei i-au indemnat pe sefii energetici sa returneze investitorilor profituri record, mai degraba decat sa construiasca noi. capacitate. Si sefii au ascultat. Pioneer Natural Resources, un mare producator de sist, ofera un randament al dividendelor de 12,4%, in crestere fata de 1,4% anul trecut. Un altul, Chesapeake Energy, si-a dublat schema de rascumparare de actiuni. Oamenii de sist au platit, de asemenea, datorii de 26 de miliarde de dolari.

Daca preturile la gaze raman ridicate, stimulentul pentru foraj, draga, foraj poate deveni intr-o zi irezistibil. Totusi, chiar si atunci, firmele de GNL trebuie sa duca gazul de la capul sondei la lichefiere. Matt Palmer de la S&P Global, o firma de cercetare, considera ca America si-ar putea dubla exporturile de GNL pana la sfarsitul anilor 2020 folosind conductele existente si bazandu-se pe gazele din zacaminte, cum ar fi cele din bazinul Permian din Texas, care sunt aproape de terminalele de pe coasta Golfului. O extindere mai mare ar necesita mai mult combustibil pentru a curge spre sud din Appalachia fara iesire la mare. Din 2016, mai multe proiecte de conducte au fost ignorate din cauza problemelor legate de permise si a opozitiei activistilor anti-conducte.

Ultimul obstacol apare din toate locurile, din Europa. Deoarece proiectele GNL sunt riscante si necesita capital intens, creditorii nu vor imprumuta miliarde pentru a le finanta decat daca debitorii pot prezenta contracte pe termen lung care garanteaza fluxuri de numerar din care datoria poate fi deservita. Cumparatorii din Japonia si Coreea de Sud semneaza cu bucurie astfel de acorduri, multumita partial reglementarilor care promit sa le despagubeasca daca pretul gazului va scadea. Dar doar cererea din Asia nu este suficienta pentru a justifica cheltuieli mari pentru noi capacitati de GNL in America.

In ciuda luptei UE de a inlocui gazul rusesc pierdut, doar patru companii energetice din Europa au semnat acorduri pe termen lung cu exportatorii americani in acest an, considera Leslie Palti-Guzman de la GasVista, o firma de cercetare. Multi altii isi fac griji ca politicile ambitioase ale UE in materie de clima prefigureaza o eventuala represiune asupra utilizarii gazului, care, desi este mai curat decat alti combustibili fosili, inca emite carbon atunci cand este ars.

„Nimeni nu stie care va fi cererea de gaze a UE dupa 2030”, spune David Goldwyn, expert in energie. Si spre deosebire de Asia, pietele energetice europene liberalizate expun cumparatorii la fluctuatii de pret. Pe fondul unei astfel de incertitudini, este greu sa invinovatim companiile de utilitati europene pentru ca se simt suparata in legatura cu semnarea contractelor pe 20 de ani. GNL american poate calatoreste in salvarea Europei.  

Previous articleCursa pentru reinventarea industriei auto
Next articleCele mai bogate natiuni din lume tin de angajamentul de 1,5 grade climatice in ciuda crizei energetice