O poeta si preoteasa mesopotamiana putin cunoscuta, Enheduanna, este subiectul unei noi expozitii la New York. Diane Cole isi exploreaza influenta si se uita la modul in care a contribuit la crearea unui sistem comun de credinte in intregul imperiu antic.
Ea a fost prima autoare care a fost numita in toata istoria inregistrata: poetul, printesa si preoteasa mesopotamiana Enheduanna. Cand oamenii intreaba cine este primul autor, nu ghicesc niciodata pe nimeni in Mesopotamia si nu este niciodata o femeie. De obicei, ei sugereaza o figura din Grecia antica; daca mentioneaza o autoare de sex feminin, este Sappho, care a trait un mileniu mai tarziu si a carei opera supravietuieste mai putin decat cea a lui Enheduanna.
Daca nu ai auzit niciodata de ea, nu esti singur. Enheduanna a fost cu totul necunoscuta modernitatii pana in 1927, cand arheologul Sir Leonard Woolley a excavat obiecte care ii poarta numele. Stim acum ca numele ei, in sumeriana, inseamna „Ornamentul Raiului”, iar in calitate de mare preoteasa a zeitatii lunii Nanna-Suen, ea a compus 42 de imnuri ale templului si trei poezii de sine statatoare care, precum Epopeea lui Ghilgames (care nu este atribuit unui autor numit), oamenii de stiinta considera o parte importanta a mostenirii literare a Mesopotamiei.
Impreuna cu statutul ei de figura religioasa si preoteasa, Enheduanna a detinut puterea politica ca fiica lui Sargon cel Mare – o figura creditata de unii istorici drept fondatoarea primului imperiu din lume. In special, ea a jucat un rol esential, ajutand la unirea regiunii de nord a Mesopotamienei Akkad, unde Sargon a ajuns pentru prima data la putere, inainte de a captura orasele-stat sumeriene din sud. Ea a facut acest lucru ajutand la imbinarea credintelor si ritualurilor asociate cu zeita sumeriana Inanna cu cele ale zeitei akkadiene Ishtar si subliniind acele legaturi in imnurile si poeziile ei literare si religioase, creand astfel un sistem comun de credinte in intregul imperiu. Fiecare dintre imnurile scrise de Enheduanna pentru 42 de temple din jumatatea de sud a Mesopotamiei a evidentiat caracterul unic al zeitei patrone pentru inchinatorii din acele orase; imnurile au fost copiate de carturari in temple timp de sute de ani dupa moartea ei.
Scrierile lui Enheduanna sunt inscrise pe lut in cuneiform
Scrierile Enheduannei sunt expuse pe tot parcursul expozitiei – nu in manuscrisele pe care obisnuim sa le vedem in expozitiile care prezinta, de exemplu, Jane Austen sau Charlotte Bronte, ci pe tablite de lut care poarta amprentele in forma de pana cunoscute sub numele de cuneiforme. In acest fragment, din poemul ei Exaltarea lui Inanna, ea descrie procesul creativ:
„Am nascut, o, inaltata doamna, (acest cantec) pentru tine. Ceea ce ti-am recitat la (miezul) noptii Fie ca cantareata sa ti-l repete la amiaza!”
Si ea isi revendica calitatea de autor la incheierea Imnurilor Templului, afirmand:
“Compilatorul tablitei (este) Enheduanna. Domnul meu, ceea ce a fost creat (aici) nimeni nu a creat-o inainte.”
„Vocea pe care o auzim in imnuri este cea a unui poet talentat”, scrie Betty De Shong Meador, analista jungiana si traducatoarea Enheduanna, in cartea sa din 2009, Princess, Priestess, Poet. „Ea descrie cu candoare vietile de zi cu zi, grijile si natura inerenta a zeitatilor si a templelor lor. Ea populeaza intregul cosmos inconjurator cu fiinte divine active, antrenante si incontrolabile.”
Ca societate, Mesopotamia era in acea epoca mai putin patriarhala decat in alta parte
Acele poezii ar putea sugera in continuare intelegerea solida a matematicii a lui Enheduanna – poate nu atat de surprinzator cand va amintiti ca istoricii urmaresc originile matematicii pana in Mesopotamia, chiar alaturi de dezvoltarea cuneiformelor si a altor sisteme de scriere timpurie. Atat scrierea, cat si numaratoarea au fost probabil dezvoltate de necesitate in economia activa agricola si textila a Mesopotamiei, unde sistemele s-au impletit pe masura ce fermierii si comerciantii numarau ceea ce se producea si inregistrau ceea ce era vandut si comercializat.
Expozitia, ii va aduce lui Enheduanna o mai mare vizibilitate. O vedem infatisata intr-un disc de calcit, datand cu aproximativ 2300 i.Hr. si excavat de Woolley in 1927. Scena sculptata o infatiseaza pe Enheduanna insotita de trei insotitori imbracati simplu, purtand obiecte rituale, toti defiland solemn in rand in afara unei trepte, asemanatoare unui zigurat. templu. Ea este identificabila dupa coafa sa circulara elaborata si halatul ei cu etaje, cu voluri. Fata Enheduannei este aratata de profil, in timp ce isi ridica ochii spre Inanna, zeita iubirii si a razboiului. Si-a mentinut functia timp de 40 de ani, pana la moartea ei.
Feminismul antic
Dincolo de Enheduanna, cele peste 90 de obiecte expuse in expozitie (de la diverse tablite statuare si cuneiforme la placi de perete, precum si o multitudine de sigilii in forma de cilindru alaturi de imaginile si impresiile lasate cand au fost rulate pe o tablita de lut sau piatra). ) evidentiaza numeroasele moduri in care femeile au participat din ce in ce mai mult la diferite aspecte ale societatii mesopotamiene. Aratand o mai mare vizibilitate a femeilor in mileniul al treilea, „Am vrut sa pregatesc scena pentru Enheduanna”, adaugand ca, ca societate, Mesopotamia era in acea era mai putin patriarhala decat in alta parte. Intr-adevar, el glumeste, in Mesopotamia la acea vreme, „Nu ar fi existat Downton Abbey pentru ca in aceasta epoca femeile puteau detine proprietati”, iar aceasta ar putea fi mostenita prin linia feminina.
Aceasta perioada, incepand cu aproximativ 3400 i.Hr., a cunoscut o crestere vasta in centrele urbane ale Mesopotamiei si o expansiune continua in producerea si comercializarea marfurilor in intreaga tara si regiune. Cresterea comenzilor de afaceri a insemnat o nevoie de mai multi lucratori – dintre care multi erau femei. Trecand dincolo de rolurile lor traditionale acasa sau asumandu-si indatoriri religioase, aceste femei si-au asumat roluri intr-o mare varietate de meserii, inclusiv ceramica, tesut, panificatie, cresterea animalelor, fabricarea berii si munca artizanala. O imagine expusa surprinde un grup de femei la razboaie, tesand, cu o silueta in plina miscare, cu parul zburand in spatele ei. Un altul arata femei la ceea ce arata ca o roata de ceramica; in altele, femeile stau si iau masa cu barbatii, aparent ca egali. De asemenea, sunt vazuti cantand la instrumente muzicale, in grupuri sau solo,
Si acesta este doar un exemplu in ceea ce poate fi privit ca o prezentare de moda care evidentiaza stilurile de par si imbracaminte in schimbare si adesea elaborate, favorizate de femeile din Mesopotamia. Statuetele, unele la fel de mici precum papusile Barbie, au impletituri groase de par infasurate in jurul capului ca o bobina; benzile incrucisate tin parul lung si ondulat; halate pana la glezne, cu randuri etajate de bucle de agatat, dau aspectul de pene de pasare; un halat deosebit de notabil are un model impletit geometric care ecou frunzele din stuf sau stuf. Majoritatea acestor figuri feminine stau pe loc, in picioarele goale, cu mainile impreunate si zambete domolite, ca in rugaciune.
Splendoare regala
Apoi, exista piesa vizuala centrala a spectacolului: ansamblul funerar uimitor de colorat al reginei Puabi, care a trait cu aproximativ 150 de ani inaintea lui Enheduanna. Asa cum se potriveste unei regine, splendoarea copita a lui Puabi este alcatuita din frunze ciocanite si panglici de aur, precum si margele circulare compuse din lapis lazuli si carnelian. Pe deasupra acestor ornamente se afla un pieptene complicat, asemanator unei coroane, impodobit cu flori asemanatoare stelelor – toate in aur, la fel ca seria de colaci de par si setul insotitor de cercei mari in forma de luna. La fel de maiestuoase sunt suvitele colorate de margele de aur si pietrele semipretioase care ajung de la gat pana la talie, in jurul carora se infasoara o curea franjuri cu inele de aur. Toate acestea au fost descoperite, de asemenea, de sapaturile conduse de Woolley si au avut un impact la fel de mare la sfarsitul anilor 1920 ca si descoperirea lui Tutankhamon.
Ansamblul funerar al reginei Puabi a fost format din aur si pietre semipretioase
Chiar si asa, „Stim foarte putine despre regina Puabi”, care a trait in jurul anului 2500 i.Hr., explicand ca numele ei ii stim doar pentru ca apare pe un sigiliu cilindric din lapis lazuli gasit pe corpul ei. Sigiliile cilindrice – cele mai multe nu mai mari decat o bobina de ata – au proliferat in intreaga societate mesopotamiana, servind atat ca identificare personala, cat si ca modalitate de a autentifica o comunicare sau continutul, de exemplu, al unui borcan. Cel mai important pentru cei care incearca sa reconstituie viata mesopotamia de astazi, desene si imagini complicate au fost adesea sculptate pe sigilii, impresiile lor dand o multime de informatii detaliate despre toate straturile societatii.
Pe langa femeile muritoare, aceste sigilii cilindrice arata natura in schimbare a celor doua zeitati feminine majore, Inanna si Ishtar, ale caror profiluri diferite Enheduanna au ajutat la imbinarea intr-o zeita interschimbabila. Inainte de cucerirea Sumerului de catre Sargon, Inanna reprezenta principiul divin feminin care era mama hranitoare si regina cerului care supraveghea si pastreaza ciclul vietii. Fata ei nu era in general aratata, dar prezenta ei era simbolizata de inele de stuf manunchi.
In poeziile ei, Enheduanna o infatiseaza pe Inanna/Ishtar ca pe o zeita puternica a luptei si cuceririi, precum si a iubirii si abundentei.
Dar schimbarea era in curs, iar pana in 2400 i.Hr., un fragment de vas arata o zeitate feminina vizualizata in forma umana. Purtand o coroana cu coarne, cu un material cu frunze, asemanatoare vegetale, care iese din umeri si tinand in mana un grup de curmale, ea are aspectele de fertilitate si fecunditate asociate cu Inanna, dar coroana asemanatoare unui animal sugereaza, de asemenea, ferocitate.
Odata cu domnia lui Sargon si prin imnurile lui Eneheduanna, incepe sa fie infatisata o zeitate feminina din ce in ce mai razboinica: Ishtar, vazuta infatisata in expozitie cu armele iesind din umeri si piciorul deasupra unui leu a carui lesa o tine. In poeziile ei, Enheduanna o portretizeaza in mod similar pe Inanna/Ishtar ca pe o zeita puternica a luptei si cuceririi, precum si a iubirii si abundentei. Si, sigiliile cilindrice din expozitie ilustreaza de fapt scene din poemul ei, Inanna si Ebih.
Textul pune o Inanna ravasita si furioasa impotriva dusmanului ei, un lant de munti care refuza sa se inchine sau sa-i cedeze. O vedem pe zeita, inarmata cu cutit si topoare, face ca pietrele muntelui sa cada in cascada in jos si ucide pe zeul masculin al muntelui. “Ea si-a ascutit ambele margini ale pumnalului. Ea a luat gatul lui Ebih ca si cum ar fi sfasiat iarba. Si-a introdus lama in inima” si “a tipat ca un tunet”, astfel incat “pietrele care formau Ebih s-au prabusit pe spate”. Apoi isi sarbatoreste cucerirea punand triumfator piciorul deasupra pietrelor cazute. „Este prima data cand ai ilustratii pentru un text.
Care este un alt mod de a spune ca Enheduanna nu numai ca a scris, dar continua sa reziste in multe taramuri: ca o figura semnificativa in Sumerul antic, in istoria femeilor si a feminismului si nu in ultimul rand, si in literatura.
